Simplitatea vieţii este o şansă. O şansă rară.

Cum se obține simplitatea? Sau pe ce anume se bazează ea? În primul rînd pe o siguranță de sine. Un om nesigur pe el va fi mereu complexat, fie într-un mod introvertit fie într-un mod extrovertit. Un om simplu nu vrea să fie în centrul atenției, nu epatează, nu vrea să demonstreze nimic nimănui.

Fericirea și satisfacțiile sale provin de altundeva decît de la aplauzele celorlalți. Un om simplu nu-și va cumpăra nu știu ce mașină ca să arate ce „tare” este! De asemenea, nu se va îmbrăca țipător sau extravagant, nu-și va impune convingerile sale celorlalți, nu va căuta să aibă ultimul cuvînt într-o conversație și lista cred ca o puteți continua și singuri.

Simplitatea, soră cu modestia, nu presupune absența calităților, ci virtutea supremă. Convingerea imuabilă că tu nu ai preț, pentru că valorezi enorm, te eliberează de nevoia de a fi strident.

Pentru a stăpâni virtutea supremă, trebuie să te raportezi onest la propria persoană și să nu greșești valoarea lucrurilor. Ceea ce ești e singurul tău dat. Ceea ce ai poți pierde oricând. După ce ai învățat asta, începe adevărata viață! Cea trăită frumos, pentru tine și nu pentru a îndeplini așteptări nerealiste, canoane sociale ș.a.m.d.

În mod normal dezvoltarea interioară a sufletului atrage după sine simplitatea. Însă lucrurile pot fi și invers. Un comportament simplu, o vorbire simplă, dar din ce în ce mai înțeleaptă, vor conduce la dezvoltarea armonioasă a sufletului.

Simplitatea vieţii este o şansă. O şansă rară. Un bine de care ne dezicem mult prea uşor. O floare rară căreia nu-i intuim prezenţa din pricina uscăciunilor care ne bântuie existenţa.

În realitate şi în toată profunzimea ei, viaţa este simplă. Este minunat de simplă pentru că este izvor de iubire ce curge de la Dumnezeu spre om şi se întoarce de la om la Dumnezeu. Dincolo de această simplitate care defineşte viaţa stau doar inutilele ramificaţii care-i deturnează frumuseţea, consistenţa şi sensul.